Cum gândim programul
Nu construim cursuri pe teorii generale despre comunicare. Construim exerciții pe situații concrete, adunate din birouri reale, cu absolvenți reali.
Observația, nu teoria
Un manager de echipă ne-a povestit odată despre un absolvent care a stat două ore blocat pe un email, nesigur dacă tonul e prea formal sau prea relaxat. Nu era o problemă de scris, era o problemă de context: nimeni nu-i arătase vreodată cum se scrie un email la birou, cu miză reală.
Am adunat astfel de situații timp de mai mulți ani, din discuții cu manageri, cu departamente de resurse umane și cu absolvenți la câteva luni de la angajare. Din ele construim materialul de lucru. Nu pornim de la un model teoretic de comunicare organizațională și îl aplicăm forțat pe realitate. Pornim de la realitate și găsim structura potrivită pentru ea.
Învățare situațională, nu curs magistral
O sesiune obișnuită nu începe cu un slide de definiții. Începe cu o situație: un coleg care cere un task „cât mai rapid posibil”, fără alte detalii. Participanții trebuie să decidă cum reacționează, apoi discutăm variantele în grup, fără o singură soluție corectă impusă de la început.
Rolurile se schimbă pe rând. Cel care azi joacă rolul managerului mâine poate fi absolventul care primește sarcina. Acest joc de perspective face diferența, pentru că majoritatea conflictelor de comunicare din primul an de muncă vin dintr-o singură direcție de privire asupra situației.
De ce lucrăm în grupuri restrânse
Într-un grup de treizeci de oameni, cineva timid vorbește de două ori pe sesiune, dacă vorbește deloc. Într-un grup mic, aproape toată lumea trebuie să răspundă, să propună o variantă, să reacționeze la o observație. Exact genul de disconfort controlat pe care îl întâlnesc și în prima lună de job, când o întrebare din partea unui manager cere un răspuns imediat, nu unul pregătit din timp.
Nu impunem un număr fix universal de participanți. Alegem dimensiunea grupului în funcție de tema sesiunii și de cât de mult timp de exersare individuală are nevoie fiecare exercițiu.
Feedback-ul pe care îl exersăm este cel pe care îl vei primi la birou
La finalul fiecărui exercițiu de simulare, participanții primesc observații directe, scurte, formulate așa cum ar suna venind de la un coleg mai experimentat, nu așa cum sună o notă de facultate.
Feedback-ul e împărțit între ceva ce a funcționat, ceva ce poate fi ajustat și o întrebare care invită la reflecție. Nu folosim un formular lung de evaluare. Ideea este ca structura de feedback să devină un obicei, nu o formulă memorată pentru o singură sesiune.
O metodă construită să reziste la primul contact cu realitatea
Un exercițiu care funcționează bine într-o sală de curs poate să nu spună nimic despre cum se comportă cineva sub presiune reală. De aceea testăm materialele constant, le ajustăm după fiecare grup și le rescriem când observăm că o situație nu mai reflectă modul actual de lucru din birouri.
Nu promitem transformări instantanee și nu garantăm un rezultat identic pentru fiecare persoană. Promitem un cadru de exersare gândit cu atenție, construit din situații reale, adaptat continuu.